Înghețată bio, fără zahăr, în doar 1 minut :D

În aceste zile toride, simți o nevoie imperioasă de a te răcori, iar o înghețată știe să facă lucrul acesta foarte bine. Sunt pe piață foarte multe sortimente, însă e greu, dacă nu imposibil, să găsești una fără coloranți, E-uri, zahăr, conservanți sau diverse chimicale. Așa că, până la urmă, cea mai sigură înghețată rămâne tot cea pe care ți-o faci în casă. Chiar și așa, anul trecut, am încercat vreo patru rețete, însă n-am fost mulțumită de nici una dintre ele. Anul acesta, am găsit o variantă care-mi satisface dorințele și poftele și pe care o pot împărtăși cu voi. Nu conține zahăr, ouă și nimic altceva decât fructe. De asemeni, cred că v-ați dat seama din rețetele prezentate până acum ca sunt o tipă practică, căreia îi place să gătească, însă nu să zăbovească prea mult prin bucătărie. Iar această înghețată întrece orice așteptări de-ale mele căci n-am preparat niciodată ceva mai ușor. Sper ca acest lucru să vă încânte și pe voi și s-o savurați cu plăcere. Nu am exagerat cu nimic când am spus că poate fi gata într-un singur minut. Pare imposibil, însă este realizabil și o să înțelegeți imediat cum este posibil acest lucru.

Ingrediente:

-banane – trebuie să reprezinte cea mai mare cantitate de fructe. Se taie rondele.

IMG_20160623_215907

Și se pun, de preferat, în recipiente speciale pentru congelator.

IMG_20160623_215913

-caise  – tăiate în cubulețe – mărimea nu contează,

IMG_20160623_224255

-cireșe sau alt fruct de culoare roșie – se scot sâmburii 🙂

IMG_20160623_223920

Toate fructele se pun în recipiente separate și se bagă în congelator pentru 12 – 24 de h. De fiecare dată, când dorești să te răcorești, iei din fructe cantitatea necesară pentru a-ți face înghețată cât să mănânci atunci, pe moment. Am încercat să fac întreaga cantitate de fructe și s-o țin la congelator pe cea rămasă, însă face ace de gheață și mie, una, nu-mi place. Nici gustul parcă nu mai e același, însă depinde de gusturi. Poți încerca și vezi care ți se potrivește mai bine ție. Eu prefer, însă, varianta făcută pe loc. Nu ai de pus decât fructele în blender (nu uita bananele trebuie să fie în cantitatea cea mai mare) și să le mixezi până se transformă într-o pastă cremoasă. La un blender de 600W nu durează decât un minut.

De reținut:

Caisele îngheață mai tare. În funcție de ele, adaug puțină apă sau nu.

 

 

Leave a Reply

error: Protejat. Poți spune altora prin share pe facebook !!